Introducere

Când am cumpărat Renault Fluence, prin iunie 2024, aveam câteva criterii clare: să fie mai spațioasă (nu doar copilul a crescut, ci și adulții… în lățime), să aibă un motor mai puternic, un portbagaj generos și, dacă se poate, să nu trebuiască să dau din picioare ca Fred Flinstone când pornesc aerul condiționat și vreau să depășesc altă mașină. Pentru acest review Renault Fluence, am vrut să documentez experiența reală după un an de utilizare zilnică, cu bune și rele, nu doar impresii de suprafață.

Am găsit „bijuteria”: un Renault Fluence Arctic White, 1.5 dCi, 110 cai, cutie manuală. Kilometraj rezonabil – 139.000 km – și aparent toate bifele puse: spațiu mare, portbagaj încăpător, interior curat. A, și niște cauciucuri „ca noi” (spoiler: n-au fost). Prețul? 6.000 €. Sună bine, nu? Ei bine, după un an și 16.000 km, am descoperit că socoteala de acasă nu se potrivește chiar la fel cu cea din service.

Plusuri și minusuri descoperite „pe pielea mea”

Ce mi-a plăcut:

• Consum foarte bun: în oraș, București-style, 6,7% dacă o scoți la plimbare ocazional, 7,7% dacă o conduci zilnic. Pe autostradă (130–140 km/h), se învârte între 6,5% și 7,5%. Iar la drumuri scurte și lente, chiar scade la un 4–4,5%, deci ridicol de mic.
• Confort la drum: e mai „barcă” decât Seat-ul Cordoba, dar îți protejează rinichii de gropi și pietre.
• Motor suficient de puternic pentru ce îmi trebuie – nu e sport, dar nici (foarte) leneș.

Ce m-a enervat:

• Mirosul persistent de câine (și, uneori, de ceva mai urât 🤢). Soluția? Un detailing făcut de Victor Detailing, recomand 100%. Totuși, misterul mirosului a continuat – pentru că adevărata problemă era altundeva…
• Apă. Multă apă. Fluence-ul meu a fost pe rând piscină, lac și saună. În portbagaj se aduna ploaia prin îmbinările prost etanșate, iar la prima ploaie torențială am descoperit că și interiorul se poate transforma în Lacul Techirghiol. Distracția m-a costat 900 de lei pentru curățare și uscare completă. Evident, am rezolvat definitiv aceste probleme. Ca să etanșez portbagajul, am fost în service, scos capitonajul portbagajului, dat jos și etanșat fiecare îmbinare și fiecare șurub cu mastic pensulabil pe bază de aluminiu. În ce privește înfundarea scurgerilor de sub parbriz, soluția este să speli mașina săptămânal, să cureți frunzele și cel puțin o dată pe an să scoți grilajul și să desfunzi scurgerea cu apă, săpun și o perie îngustă (două găleți de apă cu săpun ajung).
• Cutia de viteze manuală: are personalitatea ei. Ca să bagi în prima, trebuie să tragi de manetă spre stânga. Dacă ai avut Dacia 1310, știi despre ce vorbesc. Nu e chiar genul de „feeling” pe care ți-l dorești, dar te obișnuiești.
• Ambreiajul: istoric complicat, schimbat deja de 1–2 ori înainte să o cumpăt eu și… să-l schimb încă o dată. Momentan merge, dar am învățat că la Renault este o loterie.
• A/C-ul: filtrul de habitaclu se împute și mucegăiește repede. De aceea, filtrul trebuie schimbat de 3–4 ori pe an (oricum am făcut asta la orice mașină ”de București”, la care se adaugă plus ozonare. Operațiune care m-a făcut să mă simt ca un pensionar dependent de farmacist – revin mereu la service pentru chestii mărunte.

🛞 Alte surprize „de pachet complet second-hand”

• Cauciucurile „noi” erau de fapt all-season, cu dimensiuni neconforme și una cu pană reparată. Le-am schimbat cu seturi dedicate de vară și iarnă, pentru că viața mea valorează mai mult decât „economia” vânzătorului.
• Uleiurile folosite anterior erau un curcubeu – altă marcă în fiecare an. Eu am trecut la Motul Renault RN0720 5w-30 și de atunci e pace.
• Portbagajul: foarte mare pe hârtie și vizual, dar mai puțin prietenos în realitate, din cauza brațelor ieftine ale capacului acestuia, care mănâncă din spațiu la închidere. Dacă ar fi avut pistoane, ar fi fost altă viață.

🎯 Concluzie după un an

Renault Fluence nu e o mașină perfectă. Dacă vii de la VW, Seat sau Skoda, vei simți diferența de calitate a proiectării. Dar dacă îți dorești spațiu, confort și un consum mic, la un preț decent, aproape jumătate din cât e o Skoda Octavia cu aceleași coordonate, e o alegere ok. Eu am băgat încă vreo 1.500 € în reparații și consumabile, dar la o mașină second-hand asta e aproape inevitabil.

Per total? O mașină bună pentru familie, pentru drumuri lungi și pentru cei care preferă confortul în loc de sportivitate. Dar trebuie să fii pregătit să faci cunoștință și cu micile „capricii franțuzești”: scurgeri, mirosuri și cutii de viteze cu personalitate. Și o logică de proiectare uneori încâlcită.